CFR Cluj transferă din Franța! Dan Petrescu și-a luat fundaș central. „Sunt foarte fericit și mândru!”

CFR Cluj transferă din Franța! Dan Petrescu și-a luat fundaș central. „Sunt foarte fericit și mândru!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj a început campania de transferuri chiar înainte ca perioada de mercato din iarnă să înceapă.

Campioana României s-a înțeles cu un fundaș central francez în vârstă de 22 de ani după meciul câștigat cu Hermannstadt, scor 3-2, la Sibiu.

Laley Fofana este numele fotbalistului francez care va evolua sub comanda lui Dan Petrescu începând din această iarnă, transferul a fost anunțat de fundaș pe rețelele de socializare.

CFR Cluj transferă din Franța! Dan Petrescu și-a luat fundaș central

Laley Fofana a postat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare în compania lui Marius Bilașco, iar alături a scris un mesaj prin care își exprimă fericirea că a ajuns la campioana României.

„Sunt foarte fericit și foarte mândru să anunț semnarea primului meu contract ca fotbalist profesionist cu CFR Cluj.

Vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor care m-au susținut în fiecare secundă, tuturor persoanelor care au crezut în mine și m-au sprijinit. Acesta este doar începutul. Ne vedem în curând”, a scris Laley Fofana, pe Instagram.

Laley Fofana nu a mai jucat din vara lui 2022

Laley Fofana a semnat cu CFR Cluj din postura de jucător liber de contract, după ce în vara lui 2022 s-a despărțit de Olympique Ales, formație care joacă în liga a patra din Franța.

CFR Cluj se află pe locul doi în clasamentul din Superliga, cu 37 de puncte, la patru în spatele liderului Farul Constanța, însă echipa lui Dan Petrescu are un joc în minus față de cea a lui Gică Hagi.

Campioana României are 12 victorii, o remiză și patru înfrângeri în cele 17 meciuri jucate în sezonul 2022 – 2023 și un  golaveraj de 30 de goluri date și 17 marcate.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei erau datori la cămătari
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei…
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×